Ziua internaţională a romilor

Ziua internaţională a romilor se sărbătoreşte în fiecare an, la începutul lunii aprilie.
Ideea de a marca o astfel de zi a luat naştere la Orpington, lângă Londra, in 1971, la primul congres internaţional al romilor.

Scopul acestei zile este acela de a atrage atenţia societăţii asupra problemelor cu care se confruntă romii. Ea a devenit, de asemenea, ziua memoriei romilor omorâţi de nazişti în timpul celui de al doilea Război  Mondial.

La congresul din 1971, au participat 23 de reprezentanţi din statele Cehoslovacia, Finlanda, Norvegia, Franţa, Marea Britanie, Germania, Ungaria, Irlanda, Spania şi Iugoslavia, dar şi observatori din Belgia, Canada, India şi Statele Unite, se arată pe site-ul http://iromaniunion.org/.

Cu această ocazie, au fost adoptate, ca simboluri internaţionale, drapelul şi imnul ”Djelem, Djelem” (”Mergeam, mergeam”), compus de muzicianul Jarko Jovanovic. Drapelul este format din două culori, jumătatea de jos fiind verde, ca simbol al câmpurilor înverzite, iar cea de sus fiind albastră, simbolizând cerul senin, se arată pe site-ul http://artoteca.ro. La mijlocul steagului, este înfăţişată o roată de culoare roşie, care simbolizează nomadismul, spiritul călător al etniei, dar care aminteşte, totodată, de vechea roată indiană a sorţii.

Ziua romilor a fost însă recunoscută la nivel internaţional abia în anul 1990, în cadrul celui de-al IV-lea Congres al Uniunii Internaţionale a Romilor, desfăşurat la Varşovia. În această zi, cei care aparţin acestei comunităţi celebrează cultura, limba, originea, unitatea, tradiţiile, într-un cuvânt, apartenenţa la acest grup. Totodată, celebrarea acestei zile reprezintă un semnal de alarmă faţă de problemele cu care se confruntă aceştia. Potrivit site-ului oficial al Parlamentului European, www.europarl.europa.eu, romii reprezintă cea mai mare minoritate etnică din Europa, 10.000.000 trăind în Europa, dintre care 6.000.000 în ţările din Uniunea Europeană, mulţi dintre ei fiind adesea expuşi la diverse forme de discriminare sau chiar de excludere socială.

Minoritatea romă din România (romi uneori scris și rromi, cunoscuți popular și ca țigani  roma – în limba romani) constituie unul dintre grupurile etnice minoritare cele mai mari din România

Primul document care atestă o prezență țigănească pe pământ românesc este actul emis în 1385, de Domnul Țării Românești, Dan I, prin care acesta dăruiește Manastirii Tismana un domeniu, pe care trăiesc și 40 de sălașe de țigani robi.

 

 Meseriile romilor:

 Geambaşii
Ocupaţie: Comerţul cu cai.
Specific: Au fost şi rămân specialişti în „întinerirea“ şi vindecarea cailor.

Vătraşii
Ocupaţie: Diverse munci pe lângă curţile boiereşti sau mănăstiri; agricultura.
Istoric: Ţiganii de „vatră“ au fost legaţi de pământ dinainte de dezrobire şi de reforma agrară din 1864. După emancipare, mulţi ţigani fără meserie şi fără lot au intrat în familia vătraşilor.
Specific: Romii „de vatră“ şi-au pierdut primii modul de viaţă tradiţional şi limba.

Lăutarii
Ocupaţie: Muzica.
Istoric: Lăutarii sunt un neam desprins din vătraşi pe la mijlocul secolului al XX-lea.
Specific: Lăutarii din mediul rural cântau la sărbători şi erau agricultori zi de zi. La oraş, erau mai specializaţi şi trăiau mai uşor. Unii dintre cei mai talentaţi au ajuns artişti consacraţi.

Rudarii
Ocupaţie: Căutarea şi prelucrarea aurului, a lemnului moale şi culesul fructelor de pădure.
Istoric: De pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când găsirea aurului a devenit tot mai anevoioasă, s-au dedicat prelucrării lemnului.
Specific: Rudarii sunt descendenţii străvechilor aurari din India. Sunt cunoscuţi şi sub denumirile de băieşi, lingurari, blidari.

Cocalarii
Ocupaţie: Fabricau obiecte din oase de animale (piepteni, mânere, ornamente etc.)
Istoric: După ce, odată cu industrializarea, produsele lor n-au mai avut căutare, majoritatea cocalarilor
s-au orientat, devenind în special gunoieri sau negustori de fulgi şi vase de bucătărie.
Specific: Cocalarii sunt cel mai probabil urmaşii prelucrătorilor de fildeş din India.

Spoitorii
Ocupaţie: Spoirea (cositorirea) de vase; cerşitul.
Istoric: După colectivizarea forţată începută în anii ‘50, cei mai mulţi au devenit agricultori.
Specific: Sunt urmaşii romilor veniţi din Turcia.
Erau printre cei mai săraci ţigani; călătoreau în căruţe cu coviltir, trase de bivoliţe.

Florarii
Ocupaţie: Comerţul cu flori.
Istoric: Sunt un neam relativ nou, care a apărut şi s-a dezvoltat rapid în perioada interbelică.
Specific: |n prezent, florarii sunt cea mai omogenă categorie de romi, relativ bogată.

Fierarii
Ocupaţie: Confecţionarea de unelte şi obiecte din fier.
Istoric: Au deţinut monopolul prelucrării fierului în tot Evul Mediu. În secolul al XX-lea, mulţi au devenit
agricultori sau muncitori în industrie. După ’89, puţinii fierari rămaşi la sate lucrează iar căruţe şi unelte.

Specific: Au fost înstăriţi, printre primii sedentarizaţi, dar şi printre primii care şi-au pierdut limba.

Căldărarii
Ocupaţie: Confecţionarea de căldări, tigăi, oale, alambicuri etc. din tablă de aramă şi din aluminiu.
Istoric: De la începuturi au trăit în corturi, călătorind în căruţe colorate. Mulţi şi-au păstrat stilul tradiţional de viaţă până foarte recent. Au fost sedentarizaţi ultimii.
Specific: La căldărari se păstrează poziţia de bulibaşă (şef) şi practica judecării (kris) de către
bătrâni ai comunităţii.

Gaborii
Ocupaţie: Comerţ, tinichigerie, profesii moderne.
Istoric: Sunt romi ardeleni, care şi-au luat numele după proprietarul moşiei unde au lucrat.
Specific: Bărbaţii îşi poartă cu mândrie celebrele pălării negre. Nu este un neam cu o meserie anume.

Argintarii
Ocupaţie: Confecţionarea de podoabe.
Istoric: Excelenţi meseriaşi, au reprezentat o elită a neamurilor ţigăneşti. În prezent mai sunt foarte puţini în Teleorman, Bucureşti, Ialomiţa şi Tulcea.
Specific: În cadrul comunităţii se practică încă judecata şi căsătoria tradiţionale.

Ursarii
Ocupaţie: Dresau urşi.
Istoric: Strămoşii lor au fost magicieni, dresori, saltimbanci etc. În Evul Mediu, colindau satele şi
oraşele cu ursul, câştigându-şi traiul. După ce meşteşugul a dispărut, la începutul secolului trecut, ursarii au învăţat din meseriile altor neamuri.
Specific: După sedentarizare, s-au aşezat în grupuri relativ compacte, păstrându-şi limba şi tradiţiile.

Bookmark the permalink.